Vă așteptăm la Grădinița „Mexic”!

Dragi părinți, căutați o grădiniță pentru copilul dumneavoastră?
Vă așteptăm la Grădinița „Mexic” din sectorul 3, București!
Grădinița este tărâmul de basm în care copiii sunt încurajați să viseze, să aibă încredere în ceea ce simt și să-și transforme visele în povestea lor de viață. Sunt îngrijiți și încurajați să-și dezvolte deprinderile de viață autonomă, iubiți și sfătuiți să iubească, învățați și îndrumați să învețe. Credem în inovație, responsabilitate și respect în actul educațional!
Relații la telefon: 021 3401124

”Centenar. Romania in Primul Razboi Mondial”

Marți, 15 noiembrie 2016, începând cu ora 10.00, scoala noastra va gazdui o activitate dedicata celor 100 de ani scurși de la intrarea țării noastre în prima conflagrație mondială: „Centenar. România în Primul Război Mondial”.
Vor lua parte la manifestare: elevi și cadre didactice, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” Filiala Municipiului București și Asociației „Tradiția Militară”, cu sprijinul Asociației Cultural- Istorice „Dumitru și Maria Pleniceanu”.

14991224_1091893167575055_2755253804755231407_o

Am lansat, oficial, portalul www.invatamantsector3.ro

Prin acest portal ne dorim să promovăm munca elevilor și să prezentăm poveștile din școlile sectorului 3. Portalul oferă în timp real știri din cadrul procesului de învățământ al sectorului, precum și noutăți generale din educație, necesare atât elevilor, cât și părinților acestora. Considerând că au nevoie și de aprecieri în urma muncii lor, elevii pot regăsi pe acestă pagină descrierea evenimentelor la care participă, a concursurilor la care iau parte, precum și albume cu fotografii.

Pagina vine cu o rubrică specială, și anume excelența din educație, prin care își propune să aducă în atenția cititorilor povești ale elevilor speciali, cu talente deosebite și rezultate educaționale demne de a fi povestite tuturor. Profesorii reprezintă și ei o țintă a acestei rubrici, ținând cont de efortul depus pentru a realiza concursuri cât mai interesante și evenimente dintre cele mai reușite. De asemenea, portalul vine și cu rubrici pentru părinți și profesori, unde aceștia pot regăsi noutăți ce îi interesează în mod direct. Ne referim aici la informații profesionale, necesare profesorilor, pentru ca sistemul de învățământ din sector să se încadreze în standarde europene, dar și la informații necesare în educația copiilor, de care părinții sunt direct interesați.

Odată cu portalul, au fost lansate și site-urile tuturor unităților de învățământ preuniversitar din sectorul 3. Astfel, aici, pe pagina fiecărei instituții de învățământ, atât elevii, cât și părinții pot regăsi informații necesare desfășurării procesului educativ, respectiv oferta educațională, evenimente din cadrul școlii, dar și formulare pe care aceștia și le pot descărca de acasă pentru ca înscrierile sau diferite activități să funcționeze cât mai eficient.